Dr Z despre Chirurgia Estetică

Chirurgia Plastică este specialitatea unde arta întâlnește medicina. În timp ce rezultatul estetic este evident foarte important, totuși sănătatea pacientului și starea lui de bine trebuie să rămână pe primul plan.

Operațiile estetice nu sunt evenimente triviale, nu sunt proceduri simple, ele presupun disconfort și o perioadă de vindecare. Operațiile de chirurgie estetică sunt operații reale, care presupun asigurarea standardelor de performanță și de îngrijire pe care trebuie să le îndeplinească orice operație. Pe această fundație se adaugă îndemânarea chirurgicală a medicului, judecata sa și ochiul său artistic.

Cred cu convingere în faptul că cele mai bune rezultate chirurgicale sunt cele frumoase, naturale și care nu ies în evidență. Este datoria noastră, a chirurgilor, să oferim operații eficiente, sigure şi care să dea rezultate naturale în cazul intervențiilor estetice. Scopul operațiilor este sa faci oamenii să arate mai bine, nu diferit și să se simtă mai bine. Cred în frumusețea clasică, naturală, fără excese – mai bine mai puțin, decât prea mult.

Calea prin care realizăm aceste lucruri este aceea de a păstra aspectul dumneavoastră natural, creând o mai bună simetrie și armonie. Sunt întotdeauna bucuros când un pacient îmi povestește că prietenii îi spun că arată fantastic, dar nu pot să spună în ce constă schimbarea.

Există situații în care pacientul și cu mine putem să avem obiective estetice diferite. De exemplu, nu sunt un fan al sânilor imenși, deoarece aceștia nu arată și nu se simt naturali. În plus, astfel de sâni sunt predispuși mult mai mult la complicații pe termen lung. Prefer dimpotrivă implante de dimensiuni rezonabile cu aspect mai natural. De asemenea, în rejuvenarea facială nu recomand buze mari, sau pielea foarte întinsă. Consider că este corect să declin colaborarea cu pacienți care își doresc operații pe care le consider că nu se încadrează în principiile estetice şi de siguranță ale Chirurgiei Plastice.

Chirurgia trebuie să fie o experiență pozitivă şi plăcută. Asta nu înseamnă doar obținerea unui rezultat estetic frumos, dar și în avea o experiență pre, intra și postoperatorie plăcută. Atât eu cât și colectivul clinicii încercăm să vă oferim un mediu cât mai personalizat, mai prietenos, mai frumos. Ne concentrăm pe asigurarea celor mai înalte standarde de siguranța şi de îngrijire medicală.

Un chirurg responsabil trebuie să propună pacienților doar soluțiile care pot duce la un beneficiu real, predictibil și dovedit științific. Tehnica trebuie să fie cât mai precisă, meticuloasă și atraumatică pentru a facilita minimalizare timpului operator, inflamațiile și cicatricile, precum și cea mai redusă perioadă de recuperare.

Toate operațiile au riscuri. În chirurgia electivă, cum este Chirurgia Estetică, pacientul și chirurgul au avantajul de a nu fi sub presiunea timpului. Putem să analizam liniștiți balanța dintre beneficii și riscuri și să ajungem în final la o decizie informată. Dacă vă sugerez o operație este doar pentru faptul că eu cred că pot să vă asigur un rezultat predictibil, fără să compromit siguranța dumneavoastră.

În chirurgia estetică trebuie sa faceți ceea ce este bine pentru dumneavoastră și nu pentru a face plăcere altor persoane.

Este important să nu rămâneți cu așteptări nerealiste, excesive. În urma consultației așteptările dumneavoastră trebuie să devină oneste, realiste, corelate cu particularitățile dumneavoastră anatomice.